Știubeiul din codri
Reclamă

În miez de codri, unde un pâlc de fagi se roagă,
E un știubei cu apă, pitit într-o viroagă:
O scorbură-ngropată în huma care crapă
Deschide-n oibul văii un ochi curat de apă

Ce-n bulbul lui culege și suge spre lumină
Izvoarele pierdute adânc în stânci și tină.
O salcie sucită se îndoaie ca o iasmă
Pe apa visătoare cu miros de aghiasmă

În care un cerb de aur în orice dimineață
S-apleacă s-o descânte cu-n fir de izmă creață,
Când zorile se scutur’ ca florile răsurii
Și umplu de lumină altarele pădurii…

Pe fund, o broască verde de două ori răsfrântă
Ca sufletul de tristă, se umflă-ncet şi cântă.
Alăturea un şarpe, încolăcit verigă,
Îşi doarme încă somnul ascuns într-o ferigă,

În timp ce apa creşte, dă lin pe dinafară,
Pe-un şipot se prelinge şi-n iarbă piere iară.
Aicea zeci de urme s-adună şi se-ncurcă,
Din vier care coboară, ori ciută care urcă,

Reclama

Ce-şi tipăresc copita, ori laba sau piciorul,
Ca-ntr-un calâp, în clisa ce-mprejmuie izvorul.
Şi-n apa ce se strînge în urmele de fiară
Nostalgic boul bălţii se tînguie spre seară.

Dacă străbaţi vreodată, străine, la ştiubeie,
Pe unde vin doar zeii şi zânele să beie,
Făcând căuş din palmă sau coş de foi de brusturi,
Prea mult să nu te-apropii, te-nţepi şi-ai să te usturi,

Că-l apăr, oţărâte, mâncate de pitici,
Un codru de cucută şi-o oaste de urzici.

 

Reclama