În fața pădurii – Victor Felea

0
70
pădure, pădurii, Victor Felea
Imagine de S B de la Pixabay
Reclamă

M-am dus la pădure. Ce dor îmi era.
M-a-ntâmpinat cu vuiet și miros de rășină.
Ce scoarță rece, dură, ai tu pădurea mea,
La poale, ce-ntuneric! Pe frunte, ce lumină!

Stând lângă valu-ți negru, oprit enorm în șes,
Sunt ca un ram pe care l-a risipit furtuna
Împlântă-mă pădure la mijlocul tău des,
Să cresc din stânca aspră, să fiu cu tine una.

Te-aud cum șuieri dulce cântarea-ți infinită
Cu glasul de pe vremuri ce-atât de bine-l știu
Și văd cum norii toamnei cu turma lor grăbită
Pe fruntea-ți legănată mari pete negre scriu.

Încet veni și seara. Dar am mai stat o clipă
De i-am șoptit pădurii întregul meu destin.
Când își întinse noaptea imensa ei aripă
Eu am pornit spre casă, știind c-o să revin.

Reclama