În fața pădurii – Victor Felea
M-am dus la pădure. Ce dor îmi era.
M-a-ntâmpinat cu vuiet și miros de rășină.
Ce scoarță rece, dură, ai tu pădurea mea,
La poale, ce-ntuneric! Pe frunte, ce lumină!
Stând lângă valu-ți negru, oprit enorm în șes,
Sunt ca un ram pe care l-a risipit furtuna
Împlântă-mă pădure la mijlocul tău des,
Să cresc din stânca aspră, să fiu cu tine una.
M-a-ntâmpinat cu vuiet și miros de rășină.
Ce scoarță rece, dură, ai tu pădurea mea,
La poale, ce-ntuneric! Pe frunte, ce lumină!
Stând lângă valu-ți negru, oprit enorm în șes,
Sunt ca un ram pe care l-a risipit furtuna
Împlântă-mă pădure la mijlocul tău des,
Să cresc din stânca aspră, să fiu cu tine una.
Știubeiul din codri
În miez de codri, unde un pâlc de fagi se roagă,
E un știubei cu apă, pitit într-o viroagă:
O scorbură-ngropată în huma care crapă
Deschide-n oibul văii un ochi curat de apă
Ce-n bulbul lui culege și suge spre lumină
Izvoarele pierdute adânc în stânci și tină.
O salcie sucită se îndoaie ca o iasmă
Pe apa visătoare cu miros de aghiasmă
E un știubei cu apă, pitit într-o viroagă:
O scorbură-ngropată în huma care crapă
Deschide-n oibul văii un ochi curat de apă
Ce-n bulbul lui culege și suge spre lumină
Izvoarele pierdute adânc în stânci și tină.
O salcie sucită se îndoaie ca o iasmă
Pe apa visătoare cu miros de aghiasmă
Elogiu – George Alboiu
Emoția culcată pe râu tremura
când tăietorii de lemne-n pădure
iși retezau trupurile
ca pe niște plopi îndurerați.
El le ciopleau și le puneau în stivă
mânjiți de soarele care curgea din ele
gâlgâitor ca o inimă a pământului
căreia o iubire nemaipomenită i-a dat vrană.
când tăietorii de lemne-n pădure
iși retezau trupurile
ca pe niște plopi îndurerați.
El le ciopleau și le puneau în stivă
mânjiți de soarele care curgea din ele
gâlgâitor ca o inimă a pământului
căreia o iubire nemaipomenită i-a dat vrană.
Bucolică – Tudor Arghezi
- Poți incepe!...
Frunza vocea și-o ridică peste munte.
Zece mii de catredale au pornit glasul lor
Și pădurile-n picioare, dedesubtul zării crunte,
Iau din piscuri și adâncuri, parte geamănă la cor.
Ca să fie dulce însă axionul de-ncercare
Păsările bat în cobze, în cimbale și viori.
Ca pe o catifea conturul albelor margăritare,
Le rămâne-n murmur murmur ghiersul singuratic uneori.
Frunza vocea și-o ridică peste munte.
Zece mii de catredale au pornit glasul lor
Și pădurile-n picioare, dedesubtul zării crunte,
Iau din piscuri și adâncuri, parte geamănă la cor.
Ca să fie dulce însă axionul de-ncercare
Păsările bat în cobze, în cimbale și viori.
Ca pe o catifea conturul albelor margăritare,
Le rămâne-n murmur murmur ghiersul singuratic uneori.
În pădurea din Fontainebleau
Peste chipul meu, salcâmii galbeni
Își revarsă ploaia de regrete:
În pădurea destrămată-a Bonaparților,
Îmi rotesc privirile încete.
Ciripit de sărutări se-aude
Prin poiene ca un tainic cor.
Flăcări de îmbrățișări se-nalță:
E și-aicea fericire, dar e-a lor.
Își revarsă ploaia de regrete:
În pădurea destrămată-a Bonaparților,
Îmi rotesc privirile încete.
Ciripit de sărutări se-aude
Prin poiene ca un tainic cor.
Flăcări de îmbrățișări se-nalță:
E și-aicea fericire, dar e-a lor.
Pădure, Păduri – Al. Andrițoiu
Ne-au tot tăiat pădurea
cu brazi securi străine
de se topea securea
în trunchiuri, de rușine
că ne tăia pădurea
Pădurea ne-o tăiară
sub tutelare firme
aduse din afară.
Ah, cum oftau firme
tulpini ieșind din țară
cu brazi securi străine
de se topea securea
în trunchiuri, de rușine
că ne tăia pădurea
Pădurea ne-o tăiară
sub tutelare firme
aduse din afară.
Ah, cum oftau firme
tulpini ieșind din țară
Cântec – George Topîrceanu
Frumoasă ești pădurea mea,
Când umbra-i încă rară
Și printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...
Când de subt frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat hugeacul des
Cu gândurile mele...
Când umbra-i încă rară
Și printre crengi adie-abia
Un vânt de primăvară...
Când de subt frunze moarte ies
În umbră viorele,
Iar eu străbat hugeacul des
Cu gândurile mele...