Bucolică – Tudor Arghezi

0
101
Poezie, Iurie Hemei, omul
cromaconceptovisual / Pixabay
Reclamă

– Poți incepe!…
Frunza vocea și-o ridică peste munte.
Zece mii de catredale au pornit glasul lor
Și pădurile-n picioare, dedesubtul zării crunte,
Iau din piscuri și adâncuri, parte geamănă la cor.

Ca să fie dulce însă axionul de-ncercare
Păsările bat în cobze, în cimbale și viori.
Ca pe o catifea conturul albelor margăritare,
Le rămâne-n murmur murmur ghiersul singuratic uneori.

Cântărețul semn pădurii cu o pană neagră face
Și pe când el scrie în carte, frunza-ntelegându-l tace.

– Vântul ! …
Își croiește drumul cu săgeți și lănci de ploaie,
Cu copitele amurgul armăsarii lui l-au rupt
Și năvala risipește rândurile din cimpoaie
Sparte în haosul molatec și cu somnul întrerupt.

Trâmbiți, clopote, lăute, tobe, flaute, tipsii,
Laolaltă-ntăritate, răsculesc pământul mut.
Noaptea s-a târât prin ceață, printre hăuri și vecii,
Prăbușită de o râpă, ca un giulgiu desfăcut.

Reclama

Iar un semn și iar o slovă, joc genunchi, într-un caiet
Și se potoli furtuna văntului, încet, încet.
După vânt și după frunză, s-a-ntrecut și el să cânte
Cântărețul, între turme, pe imașurile frânte.

Poezie : Bucolică
Autor : Tudor Arghezi

Reclama