Scrisoarea a III-a de la Belina

0
398
Reclamă

La un semn, deschisă-i calea și, zâmbind pe sub mustață,
Liviu Dragnea bate-n ușa lui Călin, de dimineață.
– Tu ești, Liviu? – Da, Căline. Am venit să te mai văd
Și să stăm la sfat, în taină, că în țară e prăpăd.
– Orice gând ai, camarade, și oricum vei fi sosit,
Stai să-ți fac o cafeluță, că te văd cam obosit!
Ți-aș fi dat și o gustare, însă, Liviu, să mă ierți,
Dar mai am, rămași de-aseară, doar doi cremvurști cam nefierți.

Însă văd că nu mai este pic de zahăr în cămară…
– Nu te necăji, Căline! Beau cafeaua și amară.
Și eu stau cam prost cu banii, fiindcă diurna de ședință
N-am primit-o toată vara și-aveam mare trebuință.
Mă încearcă azi o mie de regrete, dar tardive,

Că am fost cam mână spartă în vacanța din Maldive.
De agoniseala strânsă de pe când aveam Tel Drum-ul
Am văzut cum se alege, dragă prietene, doar scrumul.
Altul însă e necazul, căci de bani mai fac eu rost,

De va fi, cumva, nevoie, vând umilu-mi adăpost,
O căsuță ce ocupă o jumate de cvartal,
Construită, cu sudoare, pe meleagul meu natal.
Cum spuneam, dragă Căline, altul e acum necazul,

Că s-a sictirit Codruța și-a schimbat din nou macazul,
Nu-i destul c-a speriat-o și pe fosta, Bombonica,
Acum bagă, cu Binomul, și în ăla micu’ frica.
În turbarea-i furtunoasă, calcă totul în picioare

Reclama

Și îmi scoate, ca pe bandă, alte noi și noi dosare,
Ba, mai mult, acum Codruța o acuză și pe fina
Că i-a dat plocon lui naș-su chiar o insulă – Belina,
Ca și cum acea bucată de pământ de la Șaideh

Ar fi fost, Căline, dragă, insula Ada Kaleh.
N-am acum la mine poza, ca să-ți faci și tu idee
Că-n pustietatea aia cresc doar plante erbacee.
Printre ele, ici și colo, se înalță mici arbuști,

Iar de știucă nu-i nici vorbă, una nu găsești, să guști.
Ca să-mi fie mai adâncă și mai dureroasă rana,
DNA vrea să o salte, negreșit, și pe Rovana.
Vor urma, poate, și alții, de aceea eu mă tem

Că vom fi cu toții pradă odiosului Sistem.
Toată mascarada asta, îți spun, prietene, pe bune,
Cred că este doar o simplă și murdară ficțiune.
– Liviule, îmi cer iertare că, fiind încă buimac,
N-am prea nimerit cafeaua și-a ieșit fără caimac.
Bea-ți în liniște cafeaua, cât e caldă, și-abia după
Poți să-mi zici, pe îndelete, dragă, ce te preocupă!

– Dar ți-am povestit, Căline, totul, chiar de-a fir a păr,
Doar nu vrei și tu, ca alții, să-mi iei vorbele-n răspăr!
– Eram la bucătărie și n-am auzit o iotă
Din ce-ai spus, fiind de vină zgomotul produs de hotă.

(Destăinuire – după Mihai Eminescu – de Ilie Bâtcă)

Reclama