Trec ereți tărcați. In ceruri lovite,
de munți despicați, cu ape-ncrețite
Ș-un rumîn lungit la foc de frunzare,
din gînd rătăcit, inghioldit tresare:
Pași, cînd tropotind, cînd foșnind încet…
L-ar fi urmărind prin negrul brădet?
Pietre-n rostogol pe poteca ruptă…
În podmol, piept gol s-a gătit in luptă.
Țîșnesc cerbi in fugă; orb și zburlatic
chemare indrugă cocoșul sălbatic
Scapără amnare, Frații l-au vîndut?
Nu-i nici o scăpare ? Văile-au tăcut.
De argint un plumb… descintat doboară.
În cer, un porumb zboară pînă-n seară,
cînd ereți tărcați, tipînd ascuțit,
în soare sfințit, l-au descoperit.
