Omul dă ce are-n suflet: Iurie Hemei

0
418
Poezie, Iurie Hemei, omul
cromaconceptovisual / Pixabay

O bătrână cerșetoare,
Zi de zi umbla prin sat.
Cerea hrană de mâncare,
Sau ceva de îmbrăcat.

A ajuns și la o casă
Mare cu oameni bogaţi.
Cu piscină cu terasă
Dar păreau cam iritaţi.

Supăraţi nevoie mare,
Pe bătrină că cerșește.
Că le strică din onoare,
Pe la poartă când sosește.

Și atunci stăpânul casei,
Vrând să-și bată joc de ea.
“Îi arăt eu ticăloasei:
Să n-o văd la poarta mea “

Într-un coș a pus gunoi,
La împachetat frumos.
Și-l dădu ca un ciocoi.
„Azi am fost mai generos”!

Bătrînica mulţumită,
A plecat la casa sa.
Însă a rămas uimită,
Cînd văzu ce se afla.

Și a doua zi în zori,
Se înoarse la bogat.
A umplut coșul cu flori,
I l-a dat şi a plecat.

Reclama

El rămase-ră uimit,
Nu ştia ce să răspundă.
-Ce am dat și ce-am primit,
De la biata muribundă?

-Stai bătrînă nu pleca!
Alerga într-un răsuflet.
Spre bătrâna ce zicea,
„Omul dă ce are-n suflet”.

-Fii atent cum faci un bine,
Şi fii milostiv mereu,
Miine poți să fii ca mine,
Încercat de Dumnezeu.

Citește și :  Pădure, Păduri - Al. Andrițoiu

Lasă un răspuns