Luna este corpul ceresc care se află în permanență în apropierea pământului. Luna se învârte în jurul pământului la o distanță de circa 384 000 de km.
Suprafața Lunii seamănă cu un deșert stâncos și prezintă cratere de impact, bazine și depresiuni pline de lavă solidificată.
Spre deosebire de alte planete din sistemul solar, Pământul are cel mai mare satelit, comparativ cu propria sa dimensiune. Diametrul Lunii este de cca 3480 km, reprezentând mai mult de 25% din diametrul Pământului.
Luna şi Pământul sunt numite, uneori și planete duale. Masa Lunii nu este, totuşi, suficient de mare pentru a menţine un înveliş gazos semnificativ, de aceea temperatura ei fluctuează între 130°C pe fața luminoasă și -160°C pe partea întunecată.
Cum a apărut Luna?
Luna, satelitul natural al Pământului, este unică în felul ei. Sateliţii mici ai lui Marte sunt cel mai probabil asteroizi atraşi de forţa gravitaţională a planetei.
Se presupune că, în urmă cu 4,5 miliarde de ani, o planetă de dimensiunile lui Marte s-a izbit de tânăra planetă Pământ.
Nucleele de fier ale acestora s-au topit, iar bucăţile mari de roci s-au distrus ori au fost expulzate în spaţiu.
Aceste materiale s-au unit între ele pe orbita Pământului şi au creat Luna. 0 altă dovadă în sprijinul acestei teorii este faptul că Luna conţine puţin fier.
Lumina Lunii şi a Pământului
Pe durata unei luni, Luna luminează cerul nopţii, reflectând lumina solară. De cele mai multe ori vedem doar o parte din emisfera acesteia luminată de Soare, de exemplu atunci când ea este în primul pătrar.
Luna plină apare când Pământul se află între Lună şi Soare. Nici chiar partea Lunii, îndreptată spre Pământ, în opoziţie faţă de Soare, nu este întunecată complet. Ea este luminată de Pământ, adică de lumina solară reflectată de norii aflaţi în jurul lui.
Este un fenomen cercetat de climatologi, permiţându-le să măsoare indicele de reflexie al planetei, responsabil de încălzirea atmosferei şi de schimbările climatice.
Rotaţiile şi perioadele Lunii
Oricine priveşte Luna timp de câteva săptămâni va observa că aceasta îşi arată întotdeauna aceeaşi faţă din cauza că intervalul de timp, necesar pentru a încheia o rotaţie completă în jurul său, este egal cu cel pentru o rotaţie în jurul Pământului, adică 27 de zile.
După jumătate de mişcare de revoluţie, Luna este îndreptată în direcţia opusă celei în care se afla la începutul mişcării şi după încă o jumătate este îndreptată din nou în direcţia originală.
Craterele şi mările Lunii
Suprafaţa perforată de cratere a Lunii ne indică felul în care arăta Pământul în urmă cu 4 miliarde de ani. La acea vreme, planetele nou formate erau expuse furtunilor de asteroizi. Craterele Pământului s-au tocit sub acţiunea vânturilor, apei, altele au dispărut în urma mişcărilor scoarţei.
Aceste forțe fiind absente pe Lună, înfăţişarea acesteia practic nu s-a schimbat de la crearea depresiunilor întunecate care pot fi observate cu ochiul liber.
în Antichitate, aceste pete întunecate erau considerate mări, de aici şi numele lor de: „Marea Liniştii” se află în centrul emisferei vestice a Lunii.
Primii oameni care au aselenizat şi-au lăsat urmele paşilor pe praful cenuşiu al mării în 1969. Astăzi se ştie că mările Lunii sunt râuri de lavă solidificată în cratere de impact.
Cum se produc Eclipsele de Lună şi Soare
Eclipsa de Lună apare atunci când Luna trece prin umbra Pământului, iar eclipsa de Soare apare atunci când umbra Lunii cade pe Pământ. Pentru aceasta, Luna trebuie să fie poziţionată între planeta noastră şi Soare.
Din cauza faptului că umbra Lunii este mai mică decât Pământul, eclipsa solară poate fi observată doar din anumite regiuni, iar în altele Soarele apare partial acoperit.
Pentru a se produce o eclipsă, Pământul, Luna şi Soarele trebuie să se alinieze aproape perfect. Deşi orbita Lunii este înclinată în comparaţie cu cea a Pământului, eclipsele nu se produc la fiecare mişcare de revoluţie a lunii în jurul Pământului.
