Eroziunea solului produsă de apă este un proces natural complex de desprindere
și îndepărtare a particulelor de sol sau rocă de către apă.
Procesul de eroziune a solului se produce numai în condițiile terenurilor în pantă,
lipsite de scutul protector al vegetației sau protejate de o vegetație puțin consistentă,
cănd apa provenită din precipitații sau din topirea zăpezilor,
în curgerea ei pe versanți, sub influența gravitației terestre, desprinde și antrenează în vale particulele de sol sau rocă de la suprafața terestră.
Intensitatea proceselor de eroziune e determinată de cantitatea de apă care se scurge pe pantă.
Lipsa sau consistența redusă a vegetației și unele caracteristici ale solului sau rocii ( coeziune redusă, friabilitate mare, etc.), sunt condiții care duc la declanșarea, desfășurarea și creșterea proceselor de eroziune.
Vegetația consistentă protejează bine terenul împotriva proceselor de eroziune
și în condițiile unor ploi de volum și intensitate mare,
pe versanți cu pante accentuate cu roci friabile .
Pădurile apără solul de furia apelor
Dintre tipurile de vegetație existente, vegetația forestieră, respectiv pădurile consistente,
apără cel mai bine solul împotriva furiei apelor, în curgerea lor pe versanți.
Ansamblul de condiții care se realizează în pădure, reprezentat prin coroanele arborilor
și arbuștilor, cu frunzișul lor bogat, stratul gros de litieră, respectiv de frunze,
rămurele și alte materii organice moarte, de la suprafața solului, rețeaua de rădăcini, solul
afânat și poros, face ca apa din precipitații sau din topirea zăpezilor să fie reținută integral
sau în proporție ridicată, fără a se scurge la suprafața terenului.
Cea mai mare parte din apă este retinută sau se infiltrează în sol și este cedată
treptat izvoarelor, prin intermediul scurgerii subterane.
Pădurile pot constitui un scut sigur împotriva proceselor de eroziune a solului
Cercetările intreprinse în țara noastră precum și în alte țări au arătat că în coroanele
arborilor pot fi reținute 5-12 (uneori până la 20) mm apă, iar în litieră și solul afânat
de sub pădure, peste 100 mm apă.
Se cunoaște faptul că, în condițiile țării noastre, ploile de peste de peste 100 mm apă
sunt foarte rare, fapt care dovedește că pădurile consistente, pot constitui un scut sigur
în protejarea solului împotriva proceselor de eroziune.
În cazul pantelor mari, eroziunea solului pe terenurile cu alte folosințe, în comparație cu eroziunea pe terenurile acoperite cu pădure este de :
- 1,5 – 4 ori mai mare pe pajiștile naturale sau cultivate,
- 10 – 50 ori mai mare pe pășunile degradate suprasolicitate,
- 50 – 60 de ori mai mare pe terenurile agricole cultivate cu plante neprășitoare,
- 50 – 200 ori mai mare pe terenurile agricole cultivate cu plante prășitoare
- 100 – 500 ori mai mare (uneori chiar mai mult) pe terenurile lipsite de vegetație, afectate de procese intense de eroziune, cu roci friabile.
Din păcate omenirea, în decursul istoriei sale a distrus pădurea pe suprafețe mari și pe terenurile în pantă, cu consecințe destul de grave, unde prezența acesteia era absolut indispensabilă.
Eroziunea solului și alunecările de teren produse în toată lumea prin distrugerea pădurilor
Suprafețe muntoase întinse din Orientul Mijlociu, nordul Africii, sudul Europei,
Asia, America de Nord și de Sud, au fost transformate în pustiuri sau semipustiuri,
prin distrugerea pădurilor și transformarea terenului în pășuni suprasolicitate
și terenuri arabile, fără a se lua măsuri de protejare a solului împotriva proceselor de eroziune.
În timp scurt în numai câteva zeci sau sute de ani, solul, care s-a format în decursul a mii de ani, sub influența vegetației, a fost distrus integral sau aproape integral, versanții căpătând, “aspect de corpuri descărnate“, după expresia filozofului grec Platon formulată cu încă 400 de ani î.e.n
Vegetația forestieră din Romania distrusă începând din secolul XVII
Nici România nu a fost scutită de efectele negative ale proceselor de eroziune accelerată, mare parte din codrii frumoși care acopereau versanții Carpaților, au fost distruși încă din secolele XVII, XIX, începutul secolului XX și până in ziua de azi, fără luarea unei măsuri de protecție împotriva eroziunii solului.
Solul fertil de pe pantele mari, folosite ca teren arabil sau ca pășune suprasolicitată, a fost distrus în scurt timp de furia apelor.
Așa s-a ajuns ca peste 5 milioane de hectare din suprafața agricolă a țării să fie afectată de procese de eroziune și alunecări de teren, care pot fi stabilizate cel mai eficient cu ajutorul vegetației forestiere.
Eroziunea solului produce grave pagube economiei naționale
Numeroasele cercetări intreprinse au arătat că eroziunea solului produce grave pagube economiei naționale îndeosebi sectoarelor agricol și silvic, economiei apelor și transporturilor terestre. Producția agricolă poate fi anulată când solul este distrus complet, sau redusă sub 50%.
Producția silvică scade și ea considerabil, respectiv cu 25-75%, chiar la speciile care se cultivă curent pe terenurile degradate ( pinul, salcâmul…etc).
Reîmpădurirea terenurilor degradate duce, la diminuarea în timp scurt a proceselor de eroziune. În cele mai multe cazuri, la 5-15 ani după împădurirea terenurilor degradate, procesele de eroziune au fost oprite sau au fost reduse la limite degradabile.
În afară de oprirea sau diminuarea proceselor de eroziune și diminuarea pagubelor pe care le produce eroziunea solului, culturile forestiere pun în valoare terenuri cu eroziune avansată, care nu mai pot fi folosite agricol.
Culturile forestiere, îndeosebi cele de pin și salcâm, realizează producții de lemn de 3-6 mc/ha. Unle specii cum sunt cătina albă, care se folosește pe terenurile cu cele mai grave procese de eroziune, realizează producții de fructe de 5-6 t/ha pe an, fructe deosebit de valoroase pentru industria alimentară, farmaceutică fiind foarte bogate în vitamine îndeosebi în vitamina C.
Multe alte specii cum sunt cireșul, mălinul american, păducelul, cornul, măceșul, dau producții ridicate de fructe, flori de interes medicinal sau lemn de valoare economică.
