Arborele de Scorțișoară

0
38
Arborele de scorțișoară
weinstock / Pixabay
Reclamădemax.ro

Scorțișoara este originară din pădurile din sudul Indiei, din Ceylon și Malaesia.
În trecut locuitorii acestor zone se foloseau de scorțișoară ca de tămâie; la moartea Popeei, o favorită care în cele din urmă i-a devenit soție, Neron a aprins scorțișoară.
Arabii, după care și Venețienii au importat-o în Europa unde folosirea ei nu se cunoaște mai devreme de secolul al XIII-lea.

La fel de căutată ca și piperul, prețul său e la fel de ridicat: o mică istorioară ne povestește că, spre anul 1540, bancherul german Fugger a aprins în fața lui Carol Quintul un mănunchi de vreascuri de scorțișoară ca semn de recunoaștere a stimei pe care o are față de puternicul împărat-acest episod e citat ca un exemplu de prodigalitate rar întâlnită.

Începând din secolul al XVI-lea, portughezii își asigură un monopol de a face comerț cu Arborele de Scorțișoară, dar în curând se vor ințelege cu olandezii care au sfârșit prin ai submina și a rămâne stăpânii întregii producții ( până spre sfârșitul secolului al XVIII-lea ), concentrată cu meticulozitate în insula Ceylon.

După aceea Indonezia, Brazilia și Antilele au început să furnizeze și ele scorțișoara ca și Ceylonul, dar treptat interesul pentru această mirodenie a scăzut in Europa. Cu toate acestea, în Alsacia, in Austria, în Germania și chiar la noi se mai folosește și azi la parfumarea tartelor de mere și a vinului fiert.

Citește și :  Îngrijirea plantelor de apartament

Lasă un răspuns